Credem că vorbele spun. Dar cele mai adevărate lucruri se spun adesea fără cuvinte, sau printre ele. O pauză spune mai mult decât o frază; un gest spune ce n-a găsit cuvânt.
Limbajul are o parte rostită și o parte tăcută. Rostim ce putem; tăcem ce suntem. Și adevărul stă de obicei în tăcerea dintre cuvinte, nu în cuvintele înseși.
A asculta cu adevărat nu înseamnă să prinzi cuvintele. Înseamnă să auzi și ce nu s-a spus — tonul, pauza, ezitarea. Acolo vorbește omul, dincolo de limbajul lui.
Învață să citești tăcerile ca pe niște propoziții. Căci omul nu spune tot prin cuvinte; spune mult și prin ceea ce alege să lase nespus.
Lasă un răspuns