Există două feluri de a trăi: în funcție de ce ai, sau în funcție de ce ești. Prima cale se măsoară în lucruri; a doua se măsoară în ființă.
„A avea” întreabă mereu „cât am?”, „ce mi-a mai rămas?”, „ce pot aduna?”. Este o întrebare care nu se termină niciodată, pentru că oricât ai avea, poți avea mai mult. Iar când ai mai mult, ți-e frică să nu pierzi.
„A fi” întreabă altceva: „cine sunt eu, dincolo de ce am?”. Este întrebarea „de ce” în forma ei cea mai curată — nu despre posesie, ci despre prezență. Ceea ce ești nu poate fi pierdut, pentru că nu e în afara ta.
Lucrurile pe care le ai pot fi luate. Ființa ta nu poate. De aceea, omul care trăiește pentru a avea trăiește mereu cu teamă, iar omul care trăiește pentru a fi trăiește cu pace. Nu pentru că ar avea mai mult, ci pentru că este mai mult.
Lasă un răspuns